Monday, June 19, 2017

Cine sunt eu?

Domnul Dumnezeu a facut pe om din tarana pamantului,
i-a suflat in nari suflare de viata, si omul s-a facut astfel un suflet viu.
Geneza 2:7

De cate ori oare nu ne-am intrebat asta? Cine sunt eu? Stim tara in care ne-am nascut, orasul sau regiunea in care traim, suntem mandri de asta, stim familia in care ne-am nascut. Chiar daca este adevarat ca toate aceste lucruri au o amprenta in dezvoltarea caracterului nostru, nu asta ne face ceea ce suntem. Facem de multe ori teste de personalitate, ne uitam la zodiac sa ne spuna cum sunt persoanele nascute intr-o anumita perioada a anului. Dar totusi, a te incadra in 4 sau 12 tipuri de oameni nu te face ceea ce esti. Aceste tipuri de personalitate reprezinta modul in care reactionam la viata, si chiar daca am crede ca nu ne putem schimba, nu este adevarat, pentru ca putem schimba prin atitudinea noastra modul in care reactionam.

Dar atunci, cine suntem? Cine sunt eu? De ce sunt eu aici?

Tu esti un spirit (duh). Nu esti un corp cu memorie si suflet, esti un spirit care are un corp si un suflet. Esti facut de Dumnezeu, si nu esti facut pentru a te incadra in categorii, ci esti facut unic. Nimeni din miliardele de oameni de pe pamantul acesta nu are amprentele tale. Esti special si esti o faptura minunata ("Te laud ca sunt o faptura asa de minunata" Psalmul 139:14). Esti facut de Dumnezeu si pus pe pamant cu un scop si cu un plan.

Cum reactionam la viata depinde de imaginea pe care o avem despre noi. Daca nu stim si credem ca nu suntem importanti, vom actiona ca atare. Dar iti spun ca asta este o minciuna. Fiecare dintre noi este important si are o misiune care trebuie indeplinita. Fara sa conteze circumstantele in care te afli azi, fara sa conteze greselile pe care le-ai facut in trecut, exista un plan pentru viata ta.

Dumnezeu a vazut ca prin greseala lui Adam, primul om, si prin el toti oamenii s-au indepartat de planul pe care L-a avut, dar Dumnezeu  a avut pregatita solutia chiar de la inceput, omul Isus, mantuitorul Hristos, care a venit sa moara, iar prin invierea Sa toti cei care cred in El sa aiba viata.
Atunci cand intelegem ca suntem un duh intr-un corp pamantesc, viata noastra nu va mai depinde de naturalul si de ceea ce vedem in jurul nostru. Din cauza ca Isus a platit pretul greselilor/pacatelor noastre, atunci cand alegem sa Il urmam, Dumnezeu nu mai vede in noi pacatul, ci viitorul nostru si ceea ce avem de facut. Chiar daca am gresit sau gresim, Dumnezeu nu anuleaza scopul cu care ne-a facut.

Daca vrei sa iei azi o decizie si sa Il urmezi pe Isus, iar printr-o relatie cu El sa iti descopere scopul pentru care te-a facut, citeste articolul acesta pentru a vedea cum poti face asta: Ce a facut Isus pentru noi?

Vreau sa inchei cu un citat din cartea "Viata condusa de scopuri" de Rick Warren:
"Tu esti facut de Dumnezeu si pentru Dumnezeu - si pana nu vei intelege asta, viata nu va avea nici un sens."

No comments:

Post a Comment

Multumesc tuturor celor care isi fac timp sa imi lase un comentariu, apreciez toata interactiunea cu cititorii si voi incerca sa raspund tuturor, iar cum consider ca blogul este "casa" mea virtuala nu voi publica nici un comentariu cu limbaj tendentios.